Primarul din Feldru susține că fiul său, fin al lui Geoană, DIVORȚEAZĂ întrucât soția a votat cu PDL

Primarul din Feldru susține că fiul său, fin al lui Geoană, DIVORȚEAZĂ întrucât soția a votat cu PDL
Publicat: 13/06/2012, 22:56
Actualizat: 12/12/2013, 11:56

Primarul în exercițiu al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan (PSD), care s-a aflat în fruntea comunei 12 ani, dar acum a pierdut în fața candidatului PDL, susține că fiul său, care l-a avut naș de cununie pe Mircea Geoană, a înaintat divorț întrucât soția sa și familia ei au votat candidatul PDL.

Primarul în exercițiu al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan, a făcut mai multe mărturisiri, miercuri seară, la stadionul Gloria Bistrița, după ce echipa Pro Someș Feldru, pe care a susținut-o în timpul mandatului, a pierdut cu 2-3 finala Cupei României, faza județeană, în fața echipei Viitorul Lechința, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu credeam niciodată, după 12 ani la Primărie, că se pot băga atâtea zeci de miliarde într-o comună doar pentru a dărâma un om și a duce o comună în opoziție, dar a fost ambiția lui Ioan Oltean (secretarul general al PDL – n.r.). Știind că nu mai are nimic de câștigat în Bistrița-Năsăud, a avut o miză pentru doi primari, cel din Feldru, adică subsemnatul, și cel din Șanț, comune în care Mircea Geoană a câștigat împotriva lui Traian Băsescu (la alegerile prezidențiale -n.r.)”, a declarat Ștefan Sângeorzan.

El a spus că liderul PDL Bistrița-Năsăud a încercat să îl „cumpere” înainte de începerea campaniei electorale, propunându-i să candideze pentru PDL.

„Nu e de vânzare primarul din Feldru, nici omul Ștefan Sângeorzan și atunci a venit cu mai multe miliarde să îl dărâme. Sigur că a reușit. Din păcate, nu a făcut-o singur. Și-au dat mâna în comună la mine cu preoții ortodocși și pastorii penticostali. A venit chiar și pastorul de pe țară al Bisericii Penticostale, Ciui. Ioan Oltean a stat cinci zile la Feldru și a împărțit ziare. Dacă în urmă cu patru ani câștigam alegerile cu 1.600 de voturi, detașat, la 600 de voturi de ei (de PDL – n.r.), acum le-am pierdut având 1.900 de voturi. Niciodată în Feldru nu a fost așa o participare masivă la vot. Au fost oameni care, când au văzut 2.000 de lei în casa lor, au venit la vot”, a declarat Ștefan Sângeorzan.

El a susținut că are informații că peste 300 de familii au primit câte 2.000 de lei ca să voteze candidatul PDL, Grigore Țiolan, și a spus că are martori pentru toate aceste acuzații pe care le face și va aduce probe în caz de nevoie.

„Eu primar nu voi mai fi niciodată, fiindcă pentru aceasta trebuie să îndeplinesc trei condiții: să vreau eu, să vrea Dumnezeu și să vrea oamenii. Prima condiție nu mai există, nu voi mai vrea niciodată. Am 52 de ani și ies cu fruntea sus. Nu am putut crede niciodată ce s-a întâmplat la Feldru în noaptea alegerilor, când vreo 300 de oameni, toți sub influența alcoolului, mi-au aruncat cu pietre în casă”, a spus el.

El a declarat că, în casă, are doi socri care sunt bolnavi, iar soția lui la fel și nu mai vrea să își expună familia la astfel de întâmplări.

„Nu meritam în noaptea alegerilor un astfel de tratament. Vreau să plec din comuna Feldru, acolo unde sunt moșii și strămoșii mei. Nu știu unde să mă duc fiindcă nu am nicio garsonieră în altă parte, nici eu, nici copiii mei”, a declarat Sângeorzan, care a adăugat că, deocamdată, amână decizia de a se muta fiindcă intenționează să continue lupta împotriva PDL.

El a spus că, deși a fost înfrânt în acest război, a decis ca totuși, în toamnă, dacă USL nu va avea un candidat mai bun, să intre în cursa pentru un fotoliu de parlamentar pe Valea Someșului Mare, colegiu în care acum deputat este chiar Ioan Oltean.

„Nu am banii lui, dar voi vinde două terenuri de la părinții mei și voi merge pe urmele lui Ioan Oltean. Voi face tot ce îmi stă în putință fiindcă nu pot să cred că în 2012 ajung să cerșească o pâine de la Ioan Oltean, parcă el ar fi Dumnezeu, el ne dă serviciu, el ne dă apă, o să ne dea și aer pe Valea Someșului. Cred că e de ajuns pe Valea Someșului. Am fost trei primari care i-am stat în coaste, eu, primarul din Șanț și cel din Parva. I-a rezolvat pe toți trei. Din păcate, mi-a rezolvat și comuna. Acum plâng oamenii și îmi spun că au luat bani și au votat împotriva mea”, a spus Sângeorzan.

El a spus că pierderea fotoliului de primar al comunei Feldru a creat adevărate drame chiar și în familia sa, fiul său Ștefan Sângeorzan Jr., al cărui naș este Mircea Geoană, înaintând divorț întrucât soția sa și familia acesteia au votat împotriva lui.

„A votat împotriva mea chiar și o noră și familia ei, de a doua zi, feciorul meu a înaintat acțiune de divorț, după cinci ani de căsătorie. Deci se întâmplă drame. Mi-e greu să vorbesc în fața dumneavoastră despre aceste lucruri, dar sunt reale și mă afectează foarte mult”, a declarat el.

Ștefan Sângeorzan a spus că, deși e primul pe lista de consilieri a USL, nu va accepta să fie consilier local la Feldru, ci se va pregăti pentru campania din toamnă.

Ioan Oltean nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzațiile făcute de Ștefan Sângeorzan, dar, într-o conferință de presă care a avut loc luni, el i-a felicitat pe locuitorii comunei Feldru fiindcă l-au înlăturat pe Ștefan Sângeorzan din funcția de primar.

„Le mulțumesc locuitorilor comunei Feldru pentru că au sancționat nu numai lipsa de interes a primarului (Ștefan Sângeorzan – n.r.) față de această comună în ultimii 12 ani, ci au sancționat și violența acestuia. Au sancționat modul în care s-a purtat pe toată durata campaniei electorale. Este un comportament pe care noi l-am condamnat și iată că și electoratul a făcut același lucru. Iată că astăzi, Ștefan Sângeorzan nu mai este primarul celei mai mari comune din județul Bistrița-Năsăud”, a spus Ioan Oltean.

În urmă cu cinci ani, Mircea Geoană, la vremea aceea președinte al PSD, a fost nașul de cununie a lui Ștefan Sângeorzan Jr. Geoană a venit la Feldru și a participat la nuntă, care s-a desfășurat după tot ritualul zonei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Ce va căuta misiunea Europa Clipper de la NASA pe unul dintre sateliții lui Jupiter?